Prima   Contact   Harta  
Prima
  Ziarul
  Patrimoniul cultural
  Forul Democrat al Românilor
  Contacte
  Ultimul număr îl găsiţi aici!
Agenda culturală
vezi mai mult
Chestionar
Cit de des accesati situl nostru?
Vezi arhiva
     
 
Prima Ziarul

Ziarul
Ticăloşi emeriţi |  Versiune tipar
Inapoi
 
 
 
   
Ticăloşi emeriţi
   
A sosit vremea lichelelor. Încurajate de câştigul prin fraudă al lui Igor Dodon, în ultimul timp acestea răsar de peste tot. „Iată-ne! vor să atragă ele atenţia. Noi suntem aici! Vă stăm la dispoziţie, товарищ Dodon! Ordonaţi!”
Pavlicii Morozovi ai neamului nostru îşi fac „datoria”.
– Sunteţi gata să loviţi cu barda-n Dumnezeu? Să vă batjocoriţi părinţii? Să vă înjuraţi Neamul? sunt întrebaţi. 
Şi ei răspund în cor:
– Totdeauna gata!
Unul dintre aceştia e şi scriitorul moldovean de limbă rusă Boris Marian. 
Acesta, suduitor de profesie, cere într-un articol recent să fiu arestat şi condamnat la ani de închisoare, pentru că-n cele scrise de mine aş ataca în permanenţă patria lui, care se cheamă „Republica Dodon”.
În articolul „Чем пахнет газета Николая Дабижи?” („A ce miroase gazeta  lui Nicolae Dabija?”), apărut în ziarul moscovit „Moskovskii komsomoleţ” din 9-15 februarie 2017, el afirmă că tot ce scriu eu e „…непростительная клевета, за которою автору не грех бы похлебать тюремной баланды пару лет” („…calomnie de neiertat, pentru care autorul ar trebui să facă ani de închisoare”).
Iată ce visează un membru al Uniunii Scriitorilor, despre care ştiam că a stat la dubă pe timpul URSS, şi care-şi semnează cu mândrie acest articol „Борис Мариан, повар 4-го разряда тюремно-лагерной кухни” („Boris Marian, bucătar de penitenciar de categoria a 4-a”).
În 1956 Boris Marian a fost cu adevărat condamnat la nişte ani de închisoare. 
Dar nici el nu ştia pentru ce. 
Mie îmi povestise ceva mai demult că făcuse puşcărie pentru „naţionalism ucrainean”, după ce a recitat la Kiev, la o manifestare studenţească, un poem de Taras Şevcenko.
Consângeanul lui din Transnistria Vladimir Beşleagă afirmase într-o şedinţă a Parlamentului că Marian fusese închis pentru că, în timpul dezvăluirilor lui Nikita Hruşciov, i-a luat apărarea lui… Stalin.
Când câte cineva se întreba: „Pentru ce ai suferit, Boris?”, el răspundea generos: „Am uitat”.
Iată însă că după destrămarea URSS el şi-a amintit brusc motivul pentru care a fost închis: protestase contra introducerii tancurilor ruseşti în Budapesta. 
Pentru asta Ungaria avea să-l decoreze imediat cu o medalie. 
Aş fi zis şi eu: bravo lui, dacă nu i-aş fi răsfoit dosarul atunci când îl acţionase în judecată pe academicianul Ilie Untilă, pentru un articol publicat în „Literatura şi arta”. Acesta se află în arhiva judecătoriei Jovtnevski din Kiev şi fiecare dintre cititori se poate convinge lesne răsfoindu-l că Boris Marian a făcut închisoare pentru… pornografie!
Deci el a fost decorat cu una dintre înaltele distincţii ale Ungariei pentru nişte poezele şi desene cu fete goale. Altceva nu prea ai ce vedea în acel dosar. 
„Martirul” e gata să mai scrie şi alte poezii „de-acelea”, ca să mai ia vreo medalie şi de la Dodon. 
De aceea a prins să se gudure în faţa lui, ca şi în ziua când venise Voronin la putere. 
Atunci a făcut carieră fulminantă cu câteva articole prin care cerea lichidarea mea fizică  (instigaţi de provocările lui, în 2001, în prima săptămână de preşedinţie a lui Voronin, trei derbedei m-au bătut cu bâte de base-ball în faţa blocului în care locuiesc). Voronin l-a făcut atunci redactor-şef la „Nezavisimaia Moldova”, dându-i şi doi bodyguarzi să-l păzească.
Bodyguarzii aveau o misiune clară : să-l apere pe Marian de popor, care, spre norocul lui, habar n-avea cine e acesta. 
Băieţii din garda de corp, povesteau vecinii lui de bloc de pe şoseaua Hânceşti, ca să nu piardă timpul în zadar, îi scoteau damigenele cu vin din maşină şi i le aburcau în apartament, îi băteau covoarele, îl însoţeau la cumpărături la piaţa agricolă, la fotbal, la amante, zic gurile rele, aşteptându-l pe sub ferestre. 
La Adunarea Generală a scriitorilor, venise însoţit de bodyguarzi, iar în pauză unul dintre aceştia intrase în locul unde se duce regele pe jos, înaintea „stăpânului”, şi scociorâse mai întâi cu degetele lui fine prin coşul cu hărţi murdare ca să se convingă dacă nu cumva e pusă acolo vreo bombă.
Apoi, înainte de a se urca „scriitorul” la tribună, tot ei i-au aşezat în faţă o sticlă cu apă minerală pe care o aveau cu ei. La tribună Marian a urcat fără bodyguarzi. Folosindu-se de această ocazie, cei prezenţi nu l-au lăsat să vorbească: după prima frază l-au huiduit şi alungat de la tribună. 
Scriitorul moldovean de expresie rusă credea pe atunci că bodyguarzii daţi de Voronin îi vor face loc – ca la piaţa agroalimentară prin mulţime – şi-n istoria noastră literară. 
Dar n-a fost să fie. A rămas un scriitor submediocru, ca şi-n timpurile când nu-i avuse. 
Acum prin articolele sale vrea să se facă remarcat de Dodon ca acesta să-i întoarcă bodyguarzii. În campania electorală recentă a scris despre Maia Sandu că ar fi invitat în Moldova, pentru trai, 30 000 de sirieni. S-a dovedit că e o minciună crasă. (În schimb Dodon a şi adus, în câteva luni de preşedinţie, circa 30 000 de ruşi. Unii au ajuns, alţii sunt pe drum…)
Boris Marian, ca şi fratele lui, Alexandru, au fost odinioară nume celebre în Mălăești, satul lor din Transnistria. 
Alexandru Marian, fratele lui Boris Marian, a fost dat mereu drept exemplu în presă încă pe timpul când era pionier: acesta ceruse organelor NKVD ca tatăl lor, Tihon Marian, să fie împuşcat, fiindcă a ascuns, într-o perioadă când în Transnistria se murea de foame, o traistă de grăunţe pe care n-a predat-o la stat, pentru ca să-şi hrănească copiii, inclusiv pe el şi pe mezinul Boris (scrisoarea aceasta o publică istoricul Alexei Memei în volumul său despre Transnistria).
Boris se mândrea cu faptele fratelui său, care i-a servit în viaţă drept exemplu. Numai că trădarea sa căpătase alte proporţii.
Dacă Alexandru (care a ajuns după aceea la Găleşti-Străşeni, acolo se mândrea cu un jurnal al său, despre care a scris revista „Moldova”, mai ales cu paginile în care cerea moartea celor din familia sa, pentru că aceştia nu iubesc suficient puterea sovietică), celălalt frate – Boris – a ajuns mult mai departe: acestălalt Pavlik Morozov şi-a urât Neamul şi şi-a idolatrizat călăii, cei care i-au persecutat – la cererea lor – părinţii. 
Deşi scrie şi gândeşte ruseşte, se bate cu pumnul în piept că e „moldovean”, urându-i de moarte pe cei de-un neam cu el, care-şi zic români, iubindu-i nemăsurat pe cei care le-au făcut consângenilor săi de-a lungul istoriei cel mai mare rău. 
Când e numit de cineva „ticălos”, „coadă de topor”, „mancurt”, scrie imediat un articol şi declară cu mândrie: „Uitaţi-vă!, Eu sunt acela!”.
Fenomenul Pavlik Morozov la nivelul întregului popor este unul periculos. 
Pentru indivizi alde Marian Iuda e adevăratul Hristos, şi trădătorii de neam sunt adevăraţii patrioţi, el îndemnându-şi cititorii să li se închine acestora.
Acest ţipălău periculos vrea să-şi transforme trădările în merite. El se doreşte decorat de Dodon pentru ticăloşiile lui. Eu cred că atunci când acest preşedinte infirm sufleteşte va institui, aşa cum a promis, medalia „Ticălos Emerit”, Boris Marian este unul dintre cei care merită să fie decorat cu ea printre primii. 
Din păcate, rândul celora care se înghesuie de câteva luni de zile încoace ca să fie luaţi în seamă de noua conducere este destul de lung, pentru că a venit vremea lor, vremea lichelelor. 
Nicolae DABIJA
   
 
 
Adaugă comentariu (0)
 
Nume:
Comentariu:
Vizitatori: 1901067
sus

© 2017 Literatura şi Arta.
Toate Drepturile Rezervate.

Tel. +373 22 21 02 12
Fax +373 22 23 82 17
Email: literaturasiarta_md@yahoo.com

Prima | Ziarul | Patrimoniul cultural | Forul Democrat al Românilor | Contacte | Ultimul număr îl găsiţi aici!
Creat de BRAND.MD