Compozitorul maghiar Bela Bartok (1881 - 1945) este reprezentant de frunte al pleiadei şcolii componistice a secolului XX. Înnoind lexiconul muzical, Bartok a creat opere pătrunse de o profundă şi inspirată sinceritate, ca punct de plecare al căror a servit valorificarea folclorului, şi în primul rând, a celui românesc.
Bartok s-a născut pe teritoriul României contemporane, în oraşul Sânnicolaul Mare din judeţul Timiş. Acolo, în spaţiul plin de poezie al străvechiului ţinut, s-a trezit interesul viitorului compozitor pentru folclor, s-a pus baza percepţiei culturii naţionale. Pe unde nu l-ar fi aruncat destinul, influenţa impresiilor din copilărie este de netăgăduit.
Întreaga viaţă Bartok a fost fermecat de vraja muzicii româneşti, de componentele melodice şi ritmice, de diversitatea armonică, de expresivitatea timbrală. Doar în perioada1909 – 1918 Bartok a vizitat de circa 30 de opri Transilvania, înregistrând peste 3500 de cântece, dansuri şi melodii instrumentale. „Cântecele valahe sunt cele mai exotice din tot ce mi-a fost dat să întâlnesc” – explica convingător compozitorul. Muzica populară românească domină invariabil interesele-i folclorice. De exemplu: în vara lui 1909 Bartok a cules 320 de cântece româneşti şi doar 25 ungureşti.
Cultura muzicală populară este prisma prin care asimilează şi cunoaşte lumea înconjurătoare, este baza pe care îşi întemeiază compozitorul creaţia. Este şi credoul său, de aici şi caracterul indiscutabil al concepţiei fiecărei creaţii. Pe parcursul anului 1915 Bartok a scris mai multe lucrări pe teme româneşti, în care a redat cu o excepţională subtilitate şi profunzime stihia dansului popular şi a folclorului ritualic: Sonatina şi Colinde româneşti pentru pian, două piese corale a cappella, nouă prelucrări pentru voce şi pian şi miniatura Dansuri româneşti, care este o perlă a pianisticii universale.
În 1930 apare una din cele mai importante creaţii – cantata Nouă cerbi năzdrăvani, şi ea un rod al inspiraţiei folclorice româneşti. Cunoscând la perfecţie limba română, Bartok traduce şi textul baladei în maghiară.
Interesul lui Bartok faţă de cultura românească şi-a găsit reflectare şi în studiile sale ştiinţifice. În 1913 la Bucureşti vede lumina tiparului primu-i volum – Cântece populare româneşti din  comitatul Bihor. Peste 10 ani la München apare culegerea Muzica populară a românilor din Maramureş. În 1935 la Viena apare volumul Melodii de colinde româneşti. Dar nu toate lucrările lui Bela Bartok au fost editate. La Biblioteca de Artă a Universităţii Columbia din New York se păstrează cele trei volume ale manuscrisului Cântecul popular românesc , ce includ 4298 de texte notografiate – cu adevărat o enciclopedie de chipuri, gânduri, sentimente ce reprezintă toate aspectele universului naţional românesc.
„Muzica populară este pentru compozitor acel ceva cum este şi natura pentru peisagist”, scria Bela Bartok.
Muzica populară românească a devenit pentru Bela Bartok izvor de inspiraţie, model de inteligenţă artistică, ce i-a permis muzicianului să-şi manifeste remarcabil harul componistic.